I spune ora vrăjitoarelor, acel moment din miezul nopţii când toţi oamenii dorm, iar creaturile nopţii pot să le aud respiraţia, să le simt mirosul sângelui, să le priveasc desfăşurarea viselor.
E momentul când lumea e a noastră , când putem să vânăm, să ucidem, să apărăm. E vremea când am cea mai mare poftă să mă hrănesc. Dar trebuie să mi-o înfrânez. Pentru că , înfrânându-mă , vânând doar acele animale al căror sânge nu curge mai repede din cauza dorinţei, ale căror inimi nu bat mai tare de bucurie, ale căror pofte mistuitoare nu le fac să viseze, eu pot să-mi ţin sub control destinul. Pot să nu trec de partea întunericului. Pot să -mi ţin sub control Puterea. Iată de ce, într-o noapte în care pot să simt mirosul sângelui pretutindeni în jur,când ştiu că , într-o clipă , aş putea să iau legătura cu Puterea căreia i-am rezistat atât timp şi-i voi rezista pe vecie, simt nevoia să scriu. Transpunând-mi istoria în scris, văzând cum se leag episoadele şi anii, ca mărgelele pe un fir interminabil, pot să-mi păstrez legătura cu cel de pe vremea când eram om, şi singurul sânge pe care-l auzeam vreodată năvălindu-mi în urechi şi-l simţeam izbindu-mi inima era doar al meu...
